Poşta din Păltiniş – o istorie scrisă în timbre

Situată în munţii Cândrel, la o altitudine de 1440 de metri, staţiunea montană Păltiniş respiră amintirea, încă vie, a unor vremuri demult apuse. Aici, în locul unde marele filosof Constantin Noica şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii, totul arată la fel cum era cu mai bine de 100 de ani în urmă. Case vechi, de lemn, construite în stil germanic, par neatinse de trecerea ireversibilă a timpului. Drumul de la Sibiu la Păltiniş, destul de anevoios pe timp de iarnă, este străjuit de brazi dantelaţi de promoroacă. Statornicia lor în faţa intemperiilor ne copleşeşte şi ne uimeşte în acelaşi timp. Odată ajunşi la Păltiniş, suntem întâmpinaţi de farmecul unor locuri încărcate de istorie. De la Hitler, cu celebrul său ordin, prin care le cerea oamenilor să ridice o vilă în centrul staţiunii montane, până în zilele noastre, locurile nu s-au schimbat prea mult.

Tăcerea muntelui
În timp ce avansăm pe drumeagul şerpuitor care leagă pârtia de schi de centrul staţiunii, peisajul de poveste trezeşte în noi emoţii neobişnuite. Aşezată la poalele munţilor, clădirea care, până în 1992, aparţinea Poştei în întregime, se zăreşte de departe. Ajunşi în faţa ei, sigla companiei ne îndrumă paşii într-o cămăruţă anexată clădirii. Deşi de mici dimensiuni, este primitoare şi călduroasă. Nu este, însă, nevoie de mai mult pentru singurul angajat al poştei din Păltiniş. Acolo ne întâmpină, ospitalieră şi cuprinsă de atmosfera sărbătorilor care bat la uşă, diriginta ghişeului poştal. Numele ei este Liliana Buchi şi mândria cu care vorbeşte despre locurile de care aparţine denotă un profund ataşament faţă de aceste locuri. „Păltiniş este prima staţiune montană din ţară. Deşi sunt deja 115 ani de la înfiinţarea ei, staţiunea nu s-a schimbat aproape deloc. Nu aş pleca niciodată de aici. Aerul curat şi tăcerea muntelui mi-au plăcut dintotdeauna.” Diriginta se poate lăuda cu faptul că nu are nevoie de alţi angajaţi pentru a-şi desfăşura activitatea. Ea joacă, cu pricepere, atât rolul de poştaş, care bătătoreşte zilnic cărările de munte, cât şi de oficiant care îţi răspunde, cu căldură, din spatele tejghelei.
Ai crede că relieful specific zonei face ca acest loc binecuvântat să fie mai puţin accesibil piciorului de om. Maşina poştei, însă, soseşte zilnic la Păltiniş. Diriginta preia, apoi, corespondenţa, pe care o transportă chiar cu autoturismul personal. „Oricât de înzăpezit a fost drumul, nu s-a întâmplat ca Poşta să întârzie mai mult de 2-3 zile. Dar acestea sunt cazuri rare”, ne povesteşte ea, încântată.
Primăvara şi toamna, când turiştii nu-şi mai dau coate pe pârtia de schi, staţiunea este acoperită de liniştea pe care numai muntele ţi-o poate oferi. Doar 20 de localnici mai aşteaptă atunci câte o scrisoare de la cei dragi, care să le aline singurătatea. Diriginta poştei îi cunoaşte pe toţi după nume şi nu pierde nicio ocazie de a mai spune câte o vorbă bună celor cărora le duce corespondenţa.

O istorie nescrisă
Pe timpuri, drumul de la Sibiu la Păltiniş trecea prin Cristian - localitate aflată la 6-7 km de Sibiu, spre Sebeş Alba. Prin urmare, drumul spre renumita staţiune nu era deloc uşor. După ceva vreme staţiunea a revenit municipiului Sibiu căruia îi aparţine şi astăzi – lucru destul de ciudat, deoarece drumul de la Sibiu la Păltiniş trece prin Răşinari. La fel de bizar este şi faptul că unele case din Păltiniş aparţin de primăria Poplaca. „E o situaţie care nu s-a mai întâlnit până acum”, ne spune Ion Trâmbiţaş, şeful OJP Sibiu.
Povestea se ţese lin, curgînd parcă de la sine. Pe măsură ce povesteşte, şeful Poştei din Sibiu afişează o mulţumire uşor reţinută. Pe la 1900, a început să se simtă nevoia existenţei unor legături poştale. Era în perioada imperiului austro-ungar, când necesitatea înfiinţării unui oficiu poştal de stat a fost determinată de aglomerarea de persoane care veneau să viziteze staţiunea. Autorităţile nu au fost, însă, de acord cu apariţia unui oficiu poştal de stat, tolerând, în schimb, existenţa unui oficiu particular - unul din cele cinci oficii particulare din România - la solicitarea Asociaţiei Carpatine care a pus şi bazele staţiunii Păltiniş. Poşta avea chiar şi o emblemă a ei. Transportul corespondenţei se făcea, în acele timpuri, cu ajutorul unui cărucior cu două roţi, tras de un cal de munte. Din 1907, corespondenţa ajungea la Păltiniş cu o trăsură acoperită, de tip landou, cu arcuri, ce purta denumirea de omnibuz. În perioada în care staţiunea nu beneficia de un oficiu propriu, un factor poştal era însărcinat cu transportarea corespondenţei. Demonstrînd curaj şi dinamism, el străbătea călare 20 de km de la Răşinari la Păltiniş într-un galop nebun, urmând apoi să se întoarcă pe acelaşi drum pietruit, sleit de puteri, dar cu sentimentul datoriei duse până la capăt.
În 1930, schimbările iminente din istorie au avut, drept consecinţă, desfiinţarea oficiului poştal din Păltiniş. Un oficiu poştal de stat cu o ştampilă proprie avea să-i ia locul. Tot atunci, autobuzele înlocuiesc bătrânul omnibuz. Pe şoseaua frumos asfaltată, se mai întrezăresc, încă, urmele tocite de timp şi de roţile maşinilor ce s-au perindat prin aceste locuri de-a lungul anilor, ale vechiului pavaj de odinioară.
Întrucât taxele poştale erau plătite până la poşta din Sibiu, s-a simţit nevoia francării acestor trimiteri. Astfel au apărut, în 1933, obliterări cu ştampila de stat „Păltiniş”. O corespondenţă plecată din sau sosită la Păltiniş avea o francatură compusă din timbrul oficial de stat şi marca Păltiniş. Timbrul oficial era obliterat cu ştampila oficiului poştal de stat care, de la plecarea corespondenţei din Păltiniş, putea fi (între 1895-1907): Cristian, Orlat sau Răşinari, iar din 1908 Sibiu. După Unire, ştampila a devenit „Sibiu”. Timbrul oficial era aplicat doar în cazul în care se folosea şi poşta de stat. În cei 35 de ani de existenţă a oficiului particular (1895 si 1909) au circulat 9 emisiuni de timbre – numite hoherine - doar pe distanţa Sibiu-Păltiniş şi retur şi o reimpresiune de mărci particulare Păltiniş.

Înapoi, în prezent
Revenind, din negura timpului, în vremurile noastre, Ion Trâmbiţaş îşi aminteşte că oficiul din Păltiniş nu a avut dintotdeauna aceeaşi infrastructură. Până la separarea activităţii poştale de telecomunicaţii, în 1992, personalul era format dintr-un diriginte, un oficiant şi cinci telefoniste a căror îndeletnicire era telefonia manuală. Odată cu apariţia telefoniei automate, doar dirigintele a mai rămas să se ocupe de oficiul poştal. Prin anii 1993-1994, toate oficiile mici – printre care şi oficiul Păltiniş - au fost transformate în ghişee exterioare, cu un singur oficiant, structură ce s-a păstrat până astăzi. „Ar fi păcat, plecând de la istoria pe care a avut-o poşta din Păltiniş, să ajungem să nu mai avem aproape nimic”, continuă, cu un iz de nostalgie, şeful OJP Sibiu. „Aici, timpul are parcă alte valenţe. În anul 2000, oamenii încă mai foloseau telefonul cu manivelă.”
În mod surprinzător, poşta din Păltiniş se află exact în locul în care a fost înfiinţată în urmă cu 115 ani. Nimic nu s-a schimbat de atunci. Nici măcar arhitectura impresionantă a clădirii din lemn masiv ce poartă amprenta atâtor generaţii. O placă comemorativă de pe faţada clădirii aminteşte momentul înfiinţării primei staţiuni montane din ţară.
Martori ai unei istorii bogate, munţii ce înconjoară, cu semeţie, micul ghişeu poştal stau şi astăzi mărturie a statorniciei în faţa vicisitudinii mai multor veacuri. Despre poşta din Păltiniş nu s-a scris prea mult. Noi, însă, trebuie să ne cunoaştem istoria pentru a putea privi cu încredere spre viitor. Scurta vizită la poştă ne-a purtat, pentru câteva momente, înapoi, în timp. Şi mergînd pe firul istoriei, avem impresia că trăim şi noi, alături de cei prezenţi, o istorie scrisă în timbre.